Пыткам – нет!

Переход на сайт


» » În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă

În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă

14-10-2014, 21:34  796
Un grup de jurnalişti de investigaţie de pe cele două maluri ale Nistrului au întreprins o vizită de studiu în Tallin, Estonia, în perioada 6-11 octombrie 2014. Jurnaliştii au vizitat cele mai importante şi influente instituţii mass-media, organizaţii ce activează în susţinerea şi integrarea în societate a diferitor etnii, s-au întâlnit cu oficiali estonieni şi reprezentanţi ai unor instituţii internaţionale. Vizita a avut loc în cadrul proiectului „Jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului pentru democraţie şi colaborare”, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Scopul proiectului este sporirea nivelului profesional al jurnaliştilor şi a încrederii între ambele maluri ale Nistrului.

Jurnaliştii din Moldova s-au întâlnit cu reprezentanţi a cel puţin şapte instituţii de presă, print şi online, în limbile estoniană şi rusă: ziarele "Postimees", „Tallinna linnaleht (Eesti/Vene”), Õhtuleht, Äripäev, Delovõje Vedomosti, Compania publică de radio şi televiziune şi portalul informativ „Delfi", dar şi ONG-uri lideri în domeniu: Estonian Newspaper Association şi Estonian Press Council / Association of Estonian Broadcasters.

Jurnaliştii au fost interesaţi de experienţa colegilor estonieni şi au preluat metode de documentare şi scriere a materialelor de investigaţie, pe care ulterior le vor folosi în activitatea profesională. Participanţii au discutat despre situaţia presei din cele două ţări, condiţiile de muncă ale jurnaliştilor, posibilităţile de a câştiga bani din presă fără a pierde credibilitatea cititorilor, despre procedee şi tehnici de a dezvolta versiunea online a presei şi a atrage publicitate, dar şi despre cum activează instituţiile care apără cetăţenii de jurnaliştii incorecţi, dar şi pe jurnalişti de intimidările venite din partea autorităţilor, etc. Jurnaliştii au notat mai multe idei interesante pentru activitatea curentă profesională, dar şi pentru dezvoltarea mass-media de pe cele două maluri ale Nistrului.

Viorica Zaharia, editor al postului de televiziune „Pro TV Chişinău”: „Am fost impresionată de felul cât de uşor şi eficient cooperează jurnaliştii de aici cu cei din străinătate în descoperirea schemelor de corupţie internaţională, vigilenţa cu care jurnaliştii „economici” estonieni investighează activitatea investitorilor asupra cărora planează suspiciuni de ilegalităţi. Sunt impresionată de practica lor de a urmări veniturile şi interesele politicienilor care aspiră la fotolii de deputaţi etc.”.
Natalia Petrusevici, şef de Departament al ziarului „SP” din Bălţi: „Am remarcat că în Estonia, jurnaliştii de investigaţie nu sunt implicaţi în activitatea editorială zilnică, dar au un program special de activitate. Ei conlucrează activ cu aţii colegi care îi ajută cu informaţii. Aceşti jurnalişti scriu nu doar despre corupţie la nivel înalt, dar şi despre nereguli în sfera socială, despre încălcarea drepturilor consumatorilor. Un fapt important este că jurnaliştii sunt în siguranţă, sunt protejaţi de către instituţiile media la care activează de orice intimidări, procese de judecată.

Ludmila Covali, manager al ziarului „Profsoiuznie Vesti” din Tiraspol: „Vom încerca să aplicăm în practică ideea creării instituţiei Ombudsmanului, a unui Consiliu de Presă, a unei Asociaţii a Ziarelor din regiunea transnistreană, care să apere cititori, să ne apere pe noi de presiunea autorităţilor, să ceară de la jurnalişti respectarea eticii jurnalistice şi să fortifice solidaritatea jurnaliştilor. Am rămas profund impresionată la ziarele estoniene de numărul mare de suplimente de nişă pentru diverse categorii de cetăţeni. Ne gândim că vom edita şi noi un supliment pentru pensionari, iar altul pentru antreprenori”.

Programul vizitei a inclus şi întâlniri cu reprezentanţi ai Fondului de integrare şi migraţie „Oamenii noştri”. Activitatea acestuia este axată pe integrarea în societate a ruşilor, ucrainenilor, bieloruşilor, moldovenilor etc. Fondul acordă sprijin important în studierea limbii estoniene şi în obţinerea cetăţeniei estoniene. Impresionaţi de felul cum Estonia rezolvă problemele cetăţenilor de alte etnii, îi integrează în societate, jurnaliştii din Moldova au remarcat că vizita i-a apropiat şi mai mult, sunt decişi să colaboreze strâns în viitor pentru realizarea unor emisiuni, materiale comune, să ofere informaţii colegilor, atunci când vor fi solicitaţi, pentru a contribui la informarea şi apropierea dintre cele două maluri. În plus, ei şi-au manifestat dorinţa de a face schimb de experienţă, de a merge în redacţiile partenerilor cu care au lucrat anterior în echipe comun la scrierea materialelor, pentru a activa o anumită perioadă de timp şi a simţi pe pielea proprie cum se lucrează în redacţiile din dreapta sau stânga Nistrului. Jurnaliştii au propus ca acest proiect de colaborare să fie numit „Jurnaliştii îşi schimbă malurile”.

Datorită sprijinului acordat de Ambasadorul Moldovei în Estonia, Victor Guzun, jurnaliştii au avut posibilitatea să se întâlnească, în afara programului stabilit, cu diferiţi oficiali estonieni: Miniştrii agriculturii şi educaţiei, Consilierul preşedintelui ţării pentru relaţii cu presa, reprezentantul Centrului estonian al Parteneriatului Estic, etc. Jurnaliştii au fost impresionaţi de progresele obţinute de Estonia în diverse domenii, ca membru al Uniunii Europene, au remarcat deschiderea şi disponibilitatea sinceră a părţii estoniene de a acorda sprijin Moldovei în realizarea unor reforme importante, de a contribui la obţinerea unor proiecte de finanţare pentru diferite instituţii de stat şi neguvernamentale.

Vizita a fost organizată de Asociaţia Presei Independente în parteneriat cu Centrul Media din Tiraspol şi Estonian Press Council. În cadrul acestui proiect au mai avut loc şi alte activităţi: un training pentru jurnalişti şi un concurs de materiale comune de investigaţie, în urma căruia au fost desemnate echipele câştigătoare şi participanţii vizitei în Tallin. Ultima activitate din proiect va fi desfăşurarea celui de-al doilea concurs de materiale tematice pentru echipele de jurnalişti de pe ambele maluri ale Nistrului. Câştigătorii vor fi premiaţi cu echipament tehnic performant.

Материал подготовлен в рамках проекта «Независимые средства массовой информации для продвижения демократических процессов и укрепления гражданского общества», который реализуется при финансовой помощи Государственного департамента Соединенных штатов Америки.
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă
În Estonia, jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au consolidat cunoştinţele şi încrederea reciprocă

Nistru – groapă de deşeuri?

De ani buni ecologistii, mass-media, sectorul asociativ bat alarma că apa din majoritatea

Неправительственные организации требуют отменить положение о 2%

Национальный совет неправительственных организаций Молдовы требует от парламента законодательное

Стипендии для журналистов, желающих ознакомиться с работой ООН

Журналисты в возрасте 22 -35 лет приглашаются для участия в конкурсе на получение стипендии для

Посольство США объявляет конкурс грантов для НКО и независимых СМИ

The Embassy of the United States of America announces another competition for assistance awards

Общественная организация «Медиа центр» (AO “Centrul media”)

Команда Медиа центра начала свою деятельность в сфере масс-медиа в 2003г. в Тирасполе. В 2010г.